Cine poartă, de fapt, vina atunci când un om ajunge să urască lumea din care face parte? Această întrebare a plutit peste sala de spectacol chiar din prima zi a celei de-a șaptesprezecea ediții a festivalului dráMA de la Odorheiu Secuiesc, deschisă pe 21 septembrie 2026 cu spectacolul „Nașterea unui dictator”, semnat de Székely Csaba și pus în scenă de Sebestyén Aba pentru Yorick Stúdió din Târgu Mureș.
Povestea de pe scenă pornește de la un copil diferit, privit de ceilalți cu superioritate și ironie. „E doar un copaciu”, spun despre el, reducându-l la o glumă. Alteori, batjocura se ascute în jurul înălțimii lui: „Strămoșii tăi n-au coborât din copac, ci din bonsai.” Vorbe aruncate în joacă, spuse ca să rănească puțin și să amuze mult, genul de cruzime pe care societatea o lasă adesea să treacă drept firească.
Spectacolul arată, cu o precizie tulburătoare, ce se întâmplă cu un copil izolat de grup, hrănit constant cu dispreț în loc de apartenență: „Un copil singuratic nu are cum să se poarte, să iubească, să trăiască.” Iar din acest gol, din această lipsă de blândețe colectivă, se poate naște exact ceea ce societatea spune că nu vrea. Nu monstrul se naște singur. Îl creăm noi, prin discriminare și batjocură, apoi ne mirăm de rezultat.
Actorul Galló Ernő poartă singur, timp de nouăzeci de minute, întreaga greutate a acestei transformări, fără decor, fără pauză, la un pas de public. Regia lui Sebestyén Aba mizează pe o acumulare insesizabilă: umorul care ne face să zâmbim la început devine, treptat, complice la propria noastră vulnerabilitate, iar abia la final realizăm cât de departe am fost conduși, râzând, fără împotrivire.
Este un spectacol care obligă publicul să se privească pe sine, nu doar personajul de pe scenă, ci propriile râsete la adresa celor diferiți, râsete din care se construiește, rând pe rând, ceva mult mai periculos decât o glumă.
Dacă prima zi a fost atât de puternică, zilele următoare ale festivalului dráMA promit să fie la fel de necesare de văzut.
Anca Șugar
21 septembrie
