Exercițiu bilingv de iubire – Ultimii la dráMA, 2024

A 15-a ediție a Festivalului de teatru contemporan dráMA, organizat de Teatrul Tomcsa Sándor, se desfășoară în perioada 16-21 septembrie 2024 în Odorheiu Secuiesc.

Ultimii, pe un text de și regizat de Mimi Brănescu, și-a avut premiera la Metropolis la începutul lui 2019. La 5 ani și mai bine distanță, spectacolul e bine sănătos, încărcată de aceleași consistente doze de umor și empatie cu care era și la debut. Între timp, Alin Florea i-a luat locul lui Emanuel Pârvu în rolul fratelui mai mare, Marcu, în timp ce restul distribuției s-a menținut pe poziții: Conrad Mericoffer e Lulu, fratele mai mic, Adrian Titieni e tatăl, Ică, și Andreea Mateiu e Luminița, iubita lui Lulu. Decorurile, cum le-a gândit tripleta Maria Tache, Andreea Beșliu, Adela Pârvu: o bijuterie la scară e ce vasăzică kitsch-ul arhitectonic post-civilizație din ruralul ultra-contemporan de Bărăgan. În a doua seară a dráMA 15, cam două treimi din cele 430 de locuri ale Sălii Mari a Teatrul Tomcsa Sándor / Casei de Cultură din Odorheiu Secuiesc s-au umplut. “La un FNT din anii trecuți, într-o seară când programul festivalului nu mă prea atrăgea, am aflat că la Metropolis se joacă Ultimii. Nu știam nimic despre text, dar știam de Mimi Brănescu. L-am văzut și mi-am propus să-l invit la dráMA pentru că cred că vorbește despre probleme la fel de actuale și relevante și pentru spațiul nostru, ca și pentru cel din sud-estul României”, a povestit Pál Nagy, directorul Teatrului Tomcsa Sándor la întâlnirea pe care Mimi Brănescu a avut-o cu criticii, ziariștii, invitații și spectatorii festivalului cu 3 ore înainte de reprezentația spectacolului bucureștean.

Intuiția lui Pál Nagy a funcționat din plin. Spectatorii, majoritar de limbă maghiară, s-au lipit de spectacol din primele scene și-au aplaudat frenetic la final (cele două stiluri de aplauze pe care le alternează spectatorii din spațiul teatral de limbă maghiară i-a surprins & emoționat vizibil pe cei 4 actori, fapt subliniat în repetate rânduri la Q&A-ul de după, care s-a întins până aproape de 11 noaptea). Puține sunt ipostazele, replicile, dilemele, eșecurile, emoțiile, poantele scrise de Mimi Brănescu ce nu trec munții. Și în secuime, și în grânarul sudului oamenii sunt vizitați de cam aceiași demoni, de cam aceleași vise. Se joacă meciuri similare, cu scoruri cvasi-identice. Poate țuicile să difere. Și textura de plastic, fier și lemn a gardurilor.

Am evocat sesiunea de întrebări și răspunsuri de după reprezentație. Câteva zeci de adolescenți, români și maghiari, oameni de teatru din Ungaria și România, organizatori. O doamnă dirigintă de liceu aplaudată de elevii pe care i-a învățat să vină la teatru. Actorii și dramaturgul-regizor dublând aplauzele și complimentând seria de adolescenți care au lansat în rafală comentarii pertinente și întrebări istețe. Oameni de aici și oameni de acolo (vă las să așezați pe hartă complementele circumstanțiale după caz) care descoperă, datorită teatrului, câte îi unesc.

Mimi Brănescu e unul dintre acei puțini dramaturgi ai momentului care privește lumea de la firul ierbii. Adică din terenul celor cu care noi, cei mai mulți din restul, refuzăm să ne jucăm. Din terenul satului afundat în sărăcie, inundat de băutură proastă și haine contrafăcute, conectat la catacombele netului și la infinitele posturi venite prin cablu, lipsit de mijloacele și șansele de a-și construi un viitor care să schimbe în vreun fel esențial prezentul. Rezidenții spațiilor unde nimeni nu coboară din trenurile de mare viteză și nici o mașină nu abandonează drumul drept și ultra rapid al autostrăzii. Dincolo de dramaturgie, regie, sociologie ori psihologie, Brănescu practică sub ochii noștri un exercițiu de iubire cu care e cvasi-imposibil să nu empatizezi. Cei 4 actori duc mai departe extemporalul pe baza excelentei chimii reciproce. Spectatorul preia șuvoiul și îl filtrează prin propria experiență de viață, sensibilitate, fragilitate, personalitate. Cam așa funcționează treaba aceasta care s-ar putea numi teatru contemporan pentru oameni contemporani. Din Odorheiu, din Lehliu, din București, din Budapesta și așa mai departe. Și mai aproape.

Mihai Brezeanu

Citiți mai mult pe LiterNet.ro aici

Megosztás:

További hírek