Prolog Relevanța unui festival se dezvăluie, uneori, pe bază de coincidențe. Luni seară (15 septembrie 2025), în prima zi a celei de-a 16-a ediții a festivalului de dramaturgie contemporană maghiară și română dráMA din Odorheiu Secuiesc, Asociația Criticilor de Teatru / Színházi Kritikusok Céhe din Ungaria decerna, la Budapesta premiile (omoloagele Premiilor Galei UNITER din România) anul stagiunea 2024-2025. Eligibile au fost spectacolele de limbă maghiară din Ungaria, România, Slovacia, Ucraina și Serbia. Era trecut de 9 seara la Odorheiu când, în foarte spațioasa și fain decorata cameră a resto-bar-ului Jámbor Tehén ce găzduiește spectacole și întâlniri din cadrul dráMA16, actrița Eszter Csákányi a luat loc în fața criticii și a spectatorilor. Primul cuvânt a evocat faptul că vedeta budapestană tocmai primise, la 600 de kilometric, premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolul din spectacolul Nefericit / Boldogtalanok de la Teatrul István Örkény din Budapesta. Paranteză în Prolog În cadrul aceleiași gale de premiere maghiare, 3 premii au revenit unor artiști și producții din România. Cel mai bun actor în rol principal a fost desemnat Csaba László pentru rolul Mamei din Ház a blokkok között / Casa dintre blocuri, regia Radu Afrim, producție a Companiei Tompa Miklós, Teatrul Național din Târgu-Mureș. Cel mai bun actor în rol secundar a fost votat Bence Kónya-Ütő pentru rolul Caliban din A vihar / Furtuna, regia Viktor Bodó, producție a Teatrului Tamási Áron din Sfântu Gheorghe. În fine, premiul pentru cea mai bună scenografie i-a revenit Erikăi Márton pentru scenografia spectacolului Liliom (nominalizată și în cadrul Galei UNITER 2025), în regia lui István Albu, producție a Figura Stúdió din Gheorgheni. În fine, cronica Karácsonyozzatok velünk, vagy ússzatok haza / Sărbătoriți Crăciunul cu noi sau înotați acasă și-a avut premiera la Sala Studio a Teatrul István Örkény din Budapesta în martie 2024. Următoarele 3 reprezentații la sediu sunt programate în noiembrie 2025 și sunt deja sold-out. Cele două de la Odorheiu din septembrie, tot sold-out, au avut loc în sala Casei Tineretului Siculus (din motive de renovare energetică a Casei de Cultură, sediul tradițional al Teatrului Tomcsa Sándor, dráMA16 se întâmplă în alte 3 spații din oraș). Spectatorii harghiteni au umplut până la refuz gradenele care au format un U în jurul spațiului de joc imaginând un living de apartament berlinez, creând o atmosferă deopotrivă caldă și intimă. Scenograful Márton Vásárhelyi a propus o masă de bucătărie gri-austeră, încastrând o plită electrică de putere redusă, acomodând un cuptor cu microunde, înconjurată de o seamă de scaune de forme și înălțimi bizare nu prea confortabile. Excepția o reprezintă un scaun nou-nouț, abia scos din ambalajul de la Ikea, special achiziționată de gazde, Filip (32 de ani, născut în Berlin, interpretat de Mesés Gáspár) și Lujza (33 de ani, originară din Transilvania, jucată de Anna Szandtner), cu ocazia vizitei de Crăciun a părinților Lujzei: mama Csöpi (Eszter Csákányi, desigur) și tatăl Géza (István Znamenák).
Lujza și Filip locuiesc într-un fost spațiu industrial, amenajat minimalist și operat pe baze cât mai ecologice. Adică, la o temperatură ambiantă mult sub cea cu care sunt obișnuiți seniori abia ajunși din Transilvania. Care seniori privesc cu uluială către bucata de plastic alb atârnată de tavan și decorată cu o minusculă ghirlandă muzical-multicoloră pe care fiica și potențialul lor ginere îl numesc pom de Crăciun. Contradicțiile se accentuează când Filip (a cărui maghiară aproximativă se bazează pe lecții luate de la un prieten și mult google translate) își dezvăluie preferințele vegane, în timp ce mama Csöpi pune la foc ingredientele viitoarei răcituri tradiționale de Crăciun. Noroc cu palinca adusă de tatăl Géza într-un pet de 2 litri de Borsec care dărâmă ziduri construite pe baze de preferințe ideologice ori obișnuințe inviolabile și unge până la dizolvare orice preconcepții. E drept, cina de Ajun e sub formă de supă de creveți, dar asta nu pare să mai afecteze cu adevărat pe nimeni pe măsura ce recipientul de alcool pe bază de prună tinde să se golească.
Ciocnirea civilizațiilor are un oarecare iz comercial, dar umorul dramaturgei târg-mureșene Réka Kincses, care semnează și regia spectacolului, și prestația fără cusur a actorilor stinge rapid orice potențială alunecare înspre facil. Se râde vârtos și repetat, se iau la (auto)-mișto multe dintre locurile comune din imaginarul transfrontalier maghiar, se râde de noile eco-tendințe ale lumii, de străvechii conlocuitori români, de noii conlocuitori imigranți, de traiectoria Germaniei, de destinul Ungariei, de câte altele. Tatăl Géza își evocă obsedant rolul și discursul din acel martie 1990 din Târgu-Mureș, mama Csöpi sancționează o anumită ipocrizie a cetățeanului vest-european căruia îi pasă de celălalt doar pe bază de vorbe, fiica Lujza aruncă în aer amintirile de tinerețe ale părinților, vorbind despre infidelitățile tatălui și duritatea mamei, în timp ce Filip camuflează cu stângăcie problemele materiale ale cuplului pe care îl formează cu Lujza și care e, la rândul său, pus la grea în încercare de dezvăluirea unui avort și evitarea unui răspuns la cererea în căsătorie.
Pe scurt, o cină clasică de Ajun post-modern dintr-o gospodărie a zilelor și locurilor noastre. Cui i se pare că între români și maghiari există diferențe de substanță, ireconciliabile și etern născătoare de conflicte, i se mai oferă (dacă mai era nevoie) o nouă dovadă că se înșală deplin. Suntem vizitați de fix aceleași angoase, posedați de aceleași țăcăneli, bântuiți de aceleași fantome ideatice, sortiți aceluiași destin.
Introducerea în ecuației a tinerei prietene a Lujzei (Bona Dyssou), imigrantă din Congo amenințată cu deportarea din Germania în țara natală, le oferă mamei Csöpi și fiicei Lujza șansa de a-și developa ipocrizia. Pe de o parte, fiica dă speriată înapoi în fața primei probleme reale și dure cu care se confruntă prieteniei sale, în condițiile în care își evocă non-stop atașamentul pentru soarta imigranților. Pe de alta, mama sare în ajutorul fetei din Congo, oferind sprijin emoțional, formulând soluții de ieșire din impas (e drept, cvasi-fanteziste, dar și intenția contează), în timp ce nu vede / se face că nu vede deruta în care se află propria ei fiică pentru care găsește de cuviință să ofere doar evaluări brutale și comentarii acide.
Fiecare dintre cele 4 personaje centrale pare a fi profet în țara altuia și expert în destinul celor de departe (în spațiu ori în timp). În perfect acord cu cele trăite și auzite zi după zi, textul Rékăi Kincses ne propune o extrem de credibilă galerie colecție de părerologi pe problemele altora, de profesori în necazurile și derutele oricui numai ale lor nu. Capabilă să chestioneze moștenirea care i se aruncă în cârcă și să se desprindă de o parte dintre tarele locului și timpului în care s-a născut, Lujza nu reușește, totuși, prin gestul de a emigra să devină un om fundament diferit de cel de care a fugit. Încercarea de a-și reinventa puncte fixe care să înlocuiască valorile venerate (adesea, exclusiv superficial) de generația părinților sfârșește mai degrabă în ridicol și / sau inutil. Undeva, în adâncuri, fiica din Germania simte aceeași disperare & derută pe care le-ar descoperi și părinții dacă ar avea curajul să treacă dincolo de spoiala care îi separă de adevărurile personale.
În esență, Karácsonyozzatok velünk, vagy ússzatok haza / Sărbătoriți Crăciunul cu noi sau înotați acasă ironizează sursele marilor tipuri de conflicte în care ni se pare că merită să ne pierdem vremea și, de-o vreme, viețile. Fie ele interetnice, inter-generationale, între cei plecați și cei rămași, între cei cărora le pasă de viitor și cei cărora le pasă de trecut etc., vrajbele stupide ale iernilor și verilor noastre ascund un singur adevăr prețios: frica omului contemporan de a se uita în oglindă și a-și găsi un scop în viața de aici și de acum.
Citiți mai mult pe LiterNet.ro aici
Mihai Brezeanu
16 septembrie
foto: Kinga Kelemen
