A patra zi a festivalului Dráma de la Odorheiu Secuiesc, organizat de Teatrul Tomcsa Sándor, a adus în prim-plan spectacolul Sutra2025, de Ovidiu Cioclov, în regia lui Robert Kocsis, cu actorii Ciprian Chiujdea, Sabina Lazăr și Alexandru Tudor, care au construit un univers scenic tensionat, fragil și totodată vibrant.
Povestea spectacolului? Allen Ginsberg, figura emblematică a generației beat, se trezește brusc într-un București al viitorului, anul 2025. Pierdut într-o lume necunoscută, el devine, pentru o zi, companionul involuntar al doi tineri din Generația Z. Întâlnirea dintre cele două lumi – cea a contraculturii anilor ’60 și cea a unei generații marcate de anxietăți, revoltă și evadare – pune în lumină tensiuni și afinități. Pe fundalul unei societăți dominate de intoleranță și nesiguranță, se configurează un dialog al marginalităților, al fragilității mentale și al nevoii de manifest.
Pe parcursul reprezentației, spectacolul articulează o serie de teme complexe, de la relația complicatădintre cei doi băieți – unul crescut într-un mediu cultivat, altul prins în menghina homofobiei– până la amintirea obsesivă a părinților și a bolilor care lasă urme. Figura mamei paranoice a lui Ginsberg, lupta cu instituțiile psihiatrice și cu anxietățile cotidiene ale generației Z, devin un fir roșu, dublat de stigmatul social care apasă asupra acestor subiecte. Spectacolul scoate la suprafață frici ca:
„frica mea de a ne simți singuri cu noi” sau „de a nu o lua razna”. Aceste teme reverberează cu anxietățile generației Z, care simte pericolul de a repeta greșelile părinților și de a moșteni anumite traume. De asemenea, aceeași generație plină de frici se simte îndatorată „să facă curat” după generația veche.
Elementele multimedia – dans, muzică, proiecții video, citate audio – amplifică dimensiunea manifestului scenic, creând un spațiu de rezistență în care spitalele psihiatrice devin metafore pentru societatea pe care o înăbușă, mai degrabă decât s-o vindece.
Cât despre dimensiunea istorică și generațională a poveștii: se mizează pe un clash de generații. Contracultura anilor ’60–’70, cu Beatles și Ginsberg în prim-plan, se confruntă cu prezentul confuz al tinerilor. Se evocă proteste și revolte stradale – de la Colectiv și #Rezist până la protestele din noiembrie 2024 –, marcând linia de continuitate a unei furii tinerești care caută mereu un „urlet actualizat”.
În contrapunct, însă, apare nevoia de respiro, de întoarcere spre sine și de escapism – fie prin consumul ritualic de semințe de cactus peyote, fie prin refugiul în cluburi sau în bucătării transformate în spații de confesiune colectivă. „Mergem la club ca să ajungem la noi”, spune unul dintre tineri, revendicând dansul și comunitatea ca forme de supraviețuire emoțională.
Ultima parte a spectacolului rupe convenția ficțională și mută totul într-o zonă performativă, unde actorii își declară emoțiile personale și își expun relația cu rolurile, cu societate și cu procesul regizoral. Dincolo de poveste, rămâne energia explozivă a unei generații care vrea să fie văzută, înțeleasă și ascultată.
Per total, Sutra propune un manifest teatral despre anxietățile, fragilitățile și revoltele tinerilor de azi. Prin întâlnirea dintre Allen Ginsberg și Generația Z, spectacolul devine un „urlet”, care pune sub semnul întrebării felul în care societatea își tratează marginalii, bolile și traumele. În același timp, deschide spațiu pentru un dialog intergenerational – scena devine laborator de memorie și catharsis colectiv.
Ștefan Mihai
17 septembrie
Foto: Kelemen Kinga
