Cea mai lungă fundătură din univers este infinitul. Această definiție, pe care am inventat-o eu însumi, îmi vine de obicei în minte când părăsesc spectacolul individual al unui actor. Desigur, o operă în care personajele unei povești sunt aduse la viață printr-o formă de ficțiune comunicativă este, de asemenea, unică. Un itinerar profund în lăuntric, un joc de călătorie mentală sunt toate cele trei evenimente din prima zi a festivalului draMa din acest an – fiecare cu un nivel diferit de complexitate.
Spectacolul Alaska în regia lui Aba Sebestyén este povestea aventuroasă a unei femei în căutarea libertății în contextul istoric. Piesa lui Elise Wilk, realizată la inițiativa Asociației Culturale „Yorick”, este interpretată de actorii din Târgu Mureș cu o profunzime care ne reamintesc atmosfera tragediilor grecești.
NORA, născută în 1948 / GUSTAV, tatăl Anitei. Dorottya Nagy
VICTORIA, fiica Norăi, născută în 1972. Katalin Berekméri
ANITA, fiica Victoriei, născută în 1991 / FREDI, tatăl Victoriei / INGINERUL. Ramóna Gecse
ALASKA, o ființă radiantă / PAULA, partenera lui Gustav / CAMI DIN ARAD / MĂTUȘA SMÂNTÂNĂ, poștașă / JUTTA, sora lui Jonas din Germania de Est / MARCELA PENESCU, colega de clasă a Victoriei / ASISTENTĂ. B. Erzsébet Fülöp
Un joc de recompensă al celor patru actrițe. Prin intermediul portretelor episodice, obținem o imagine aproape completă ale personalităților și a societății din acea epocă, care a avut doi factori definitorii: BERTA, un Dacia 1300 de culoare crem (fabricat în 1983) și dictatorul Nicolae Ceaușescu, un amestecător al istoriei. Lumea este un atelier al variațiilor forțate. Printr-o dorință nestăvilită, rutină sau oportunitate se poate în ea: a îmbrățișa, a spera, a aștepta, a cumpăra sau a se teme. Tragedia este miza, așa că pedeapsa pentru dorințe este inevitabilă, dar putem păși pe calea către ea pe pietrele pavajului serenității și al extazului. Trădarea noastră poate fi neintenționată, iar fuga noastră poate fi motivată de dorința de aventură.
Toate acestea, combinate cu scenografia lui Beáta Sós, care este un spațiu abstract dincolo de realitate, muzica mistică pentru pian a lui Tibor Cári, costumele create de Judit Dobre-Kóthai și traducerea realizată de Mária Albert constituie baza senzualității: poetică, nemiloasă și amuzantă, întrucât un accident fatal cu o mașină Dacia are ca rezultat eliberarea sufletului (Alaska) din corp (Nóra), care pornește într-o călătorie de descoperire de sine prin timp.
Dacă-i luni, e călătorie în timp. Am fugit în lume, dar m-aș întoarce! – ne spune esența piesei titlul, respectiv cu ajutorul regizoarei Boglárka Berecz, actrița Anna Torner împreună cu partenerul ei chitarist, Péter Vargyas.
Despre ceea ce am văzut este descris în prealabil în recomandare: „Dacă fiica omului economisește bani și cumpără un bilet de dus numai către Mexic, apoi călătorește mai departe de acolo – tot mai departe și mai departe – cu siguranță va întâlni mii și mii de povești mici pe parcurs. Doarme în moteluri la capătul lumii, în camioane, corturi și toalete cu plată. Gătește supă de banane într-o colibă din Belize, găsește părinți adoptivi în Peru, se ceartă cu soldații în munții din India și ajunge într-un hostel de carantină din Noua Zeelandă. Are grijă de copii, coace pâine, lucrează la un bar, tunde oile. Leagă prietenii pe viață. Uneori își dorește ca prezentul să se ducă naibii, își dorește să se ducă al naibii și ea. Pentru că ce sunt o mie de provocări în comparație cu iubirea cea împlinită?”
Ceea ce simt este pură simpatie. Cinci ani de rătăcire condensată în amintiri: peisajul ajustat la gură: un cosmos cu o singură voce: urechea spectatorului este cufundată în empatie în labirintul dintre buze. O adolescență care e protejată cu încăpățânare: a rămâne pură în suflet, tânjind după plictiseala de acasă, ajungând la înălțimile iubirii, punând ambiția de a merge în modul de așteptare: toate aceste simultan.
Eszter Csákányi și Katalin Ágnes Szűcs. Din senin, un apropo. Ieri, criticii din Ungaria care au votat spectacolele de teatru au acordat cele mai multe premii producțiilor Teatrului „Örkény István”. Piesa „Urechea iepurelui” a fost premiată pentru cele mai bune costume (Fruzsina Nagy și studenții ei de la departamentul design vizual al Universității de Arte Vizuale) și cea mai bună muzică de teatru (Marcell Dargay), piesa „De multe ori nu murim” a câștigat premiul pentru cel mai bun text dramatic/scenografic maghiar, scris de Ildikó Gáspár pe baza romanului omonim al lui Andrea Tompa. Două premii de interpretare au fost acordate Teatrului „Örkény”, grație lui Judit Pogány, actrița principală din spectacolul „Dragoste”, și lui Eszter Csákányi, pentru rolul secundar din „Nefericiții”. Eszter Csákányi este un talent înnăscut: nu este împovărată de o pregătire academică formală, este o actriță extraordinară al cărei instinct artistic o menține tânără: nu trebuie să ne lăsăm blocați în noi înșine. O prezență legendară în epoca memorabilă a Teatrului din Kaposvár, mai apoi a Teatrului „Katona József”, la Teatrul „Krétakör”, în compania lui Béla Pintér, și mai recent, la compania din „Örkény”. Ea crede că posibilitățile de interpretare a rolurilor sunt nelimitate, că imaginația unui actor este inepuizabilă: îmbătrânirea nu este o barieră în calea dezvoltării. Exemplul său: romanul vieții cu aventuri.
Traducerea scrierii de luni a lui Tibor Balogh
