Josef K., directorul unei bănci, este arestat pe neașteptate exact în dimineața zilei în care împlinește 30 de ani. Acuzațiile nu-i sunt aduse la cunoștință, iar K. încearcă să ignore evenimentele din acea dimineață. Acest lucru este, desigur, imposibil. Tribunalul îl urmărește, și-l prinde întotdeauna peste tot. Rătăcind printr-un sistem judiciar bizar, labirintic, calea lui K. este străbătută de o mulțime de oameni disperați și deznădăjduiți, care, în mod inexplicabil, așteaptă ca el să le schimbe situația. Cu cât K. încearcă mai mult să se clarifice, cu atât este atras tot mai adânc în sistemul opac și arbitrar al tribunalului care îl judecă, și care-l trage ca un vârtej în adâncuri. Procesul este lupta lui Josef K. cu vinovăția și cu chinul atotcuprinzător al căutării de eliberare și de salvare.