A doua zi de festival
Pe data de 16 septembrie 2025, la Odorheiu Secuiesc ai în față o nouă zi a festivalului dráMA. E o zi care te lovește ca un pumnal în stomac, amintindu-ți că lumea nu e un show woke cu final fericit, ci un maraton al adevărurilor crude, unde aparențele se sfărâmă ca un castel de nisip sub valul realității. Aici, în inima Secuimii, teatrul nu predică lozinci progresiste goale, ci te obligă să te uiți în oglindă: suntem cu toții curve, în felul nostru, și judecata superficială e arma celor slabi.
Totul pornește la 17:00 cu 1715380.MS, un spectacol regizat de Kozma Gábor Viktor care-ți intră sub piele ca un tatuaj invizibil. Titlul criptic? E codul fricilor și dorințelor noastre ascunse, dezvăluite pe o scenă minimalistă: o bancă de catifea neagră, cinci rochii atârnate ca fantome – una roșie cu luminițe, cocoțată deasupra unor pantofi negri ce par să șoptească secrete. Lumina roz explodează ca un soare fals pe pânza albă din spate, iar umbra unei siluete feminine ne salută cu un „Salut. Sunt Heni.“ Simplu, simpatic… până când al patrulea perete se sparge. Întrebări ca gloanțe: „Te-ai culcat vreodată cu o prostituată? Te-ar deranja dacă ai afla că e cineva din public prostituată?“ Nu e teatru ieftin de șoc; e o oglindă spartă în care vezi justificarea personajului – o fată care face masaj erotic ca să-și plătească facultatea, dar nu doar despre ea e vorba. E despre noi, spectatorii care bârfim din fotolii confortabile, crezând că suntem superiori. Oare nu ne vindem sufletele zilnic? Pentru un job care ne suge viața, pentru cadouri la întâlniri sau pentru supraviețuire? „Nu suntem toți curve?“, întreabă spectacolul, și răspunsul răsună ca un ecou: da, dar contextul schimbă totul. Lecția finală? „Nu trebuie să regreți niciodată nimic, că ți-ar arde mintea știind că ai fi putut schimba o perioadă a vieții tale.“ Brutal de adevărat – un antidot la cultura cancelării care ne obligă să regretăm fiecare pas greșit.
Nici n-am tras aer în piept, că la 19:00 vine THE GAMBLER, o monodramă ce-ți injectează adrenalină ca o doză de istorie vie. Scenariul lui Rudolf Varga-Amár, țesut din scrierile autobiografice ale lui Robert Capa, transformă viața fotojurnalistului maghiar de război într-un roman de aventură cu colțuri ascuțite. Aici nu e loc de basme roz: Capa – sau Endre Friedmann, cum îl chema pe bune – e un erou de benzi desenate care a traversat cinci războaie fără armă, luând decizii cu un zar, petrecând nopți întregi și cucosind femei fără să vorbească o boabă de limbă străină. Un brand ambulant, o poză perfectă, dar spectacolul, cu Máté Pazsiczki în rol principal și Mózes Horváth la regie, sapă adânc: cine era omul din spatele blițului? Un om care nu se temea niciodată, dar care ascundea contradicții ca un pokerist. E o lecție dură despre cum construim mituri din carne și oase, învățându-ne că eroii adevărați nu sunt figuri woke fabricate, ci tipi care riscă totul pentru adevăr, nu pentru like-uri.
Totuși, piesa de rezistență lovește la 20:30: SĂRBĂTORIȚI CRĂCIUNUL CU NOI SAU ÎNOTAȚI ACASĂ, regizat de Kincses Réka – o producție invitat a Teatrului Örkény István din Budapesta care-ți rupe inima și mintea în același timp. Pe o scenă realistă, cu mobilă de bucătărie banală – sare și piper, cuptor cu microunde, cuțite și oală – se derulează o dramă de familie pe fundal de Crăciun, dezvăluind tensiunile lumii moderne ca pe un cadou otrăvit. Mama conservatoare, zgomotoasă și aparent rigidă, își ironizează fiica progresistă și gașca ei de prieteni „tineri și deschiși“. Sună ca un clișeu? Gândește-te iarăși. Tocmai această mamă, etichetată intolerantă, arată mai multă milă și umanitate față de prietena fiicei – o refugiată, probabil – decât o face față cu discursurile ei despre multiculturalism. Aparențele se prăbușesc ca un castel de cărți: bigota de la suprafață ascunde fragilitate și compasiune adevărată, în timp ce fata ei, cu idei de aparentă incluziune, predică lozinci goale, fără să miște un deget. Nu e un show anti-conservatori; e o demascare a ipocriziei din toate taberele. Gesturile reale de bunătate bat ideologiile declarate – o lecție aspră că esența umană nu se măsoară în like-uri pe TikTok, ci în ce faci când nimeni nu te vede.
Astăzi, la dráMA, teatrul ne-a arătat că judecata superficială e otravă lentă, iar ipocrizia – fie ea conservatoare sau progresistă – e masca care ne sufocă pe toți, dar iată vestea bună: adevărul eliberează. Ridică-te, privește dincolo de aparențe, acționează cu inimă, nu cu lozinci. Viața nu e un festival de victime; e o arenă unde eroii adevărați – ca Capa sau ca mama din piesa asta – câștigă nu prin vorbe, ci prin curaj. Mergi înainte, nu regreta, nu judeca. Fii omul care schimbă lumea, nu cel care o bârfește. Asta e moștenirea acestui maraton: trăiește autentic, sau înoată acasă înecat în minciuni. Tu alegi.
Anca Șugar
16. septembrie
Foto: Kelemen Kinga
