Anca Șugar, februarie 2026
Pe 18 februarie 2026, la Cinemaul din Odorheiu Secuiesc, s-a jucat Woyzeck – kortárs ballada egy részben / Woyzeck – baladă contemporană într-un act. Cât valorează un om atunci când este redus la o funcție socială? Cât de ușor devine suferința individuală un spectacol tolerat de ceilalți?
Textul scris de Georg Büchner rămâne o demonstrație tăioasă despre cum precaritatea economică și umilința constantă pot dezintegra o ființă umană. Franz Woyzeck este un soldat sărac care acceptă orice compromis pentru a-și întreține iubita și copilul. Devine ținta ironiilor moralizatoare ale Căpitanului, obiect de experiment pentru Doctor și martor neputincios al infidelității Mariei. Presiunea se acumulează lent, iar tragedia apare nu ca un accident, ci ca rezultatul unei construcții sociale defecte.
Montarea regizată de Kiss Csaba transformă drama într-un discurs scenic coerent și tensionat. Ritmul este concentrat, fără excese, iar fiecare scenă funcționează ca o verigă într-un mecanism al degradării. Scenografia realizată de Bianca Imelda Jeremiás propune un spațiu auster, dominat de simbolul cercului. Încă din primele momente, Copilul (Ciocan-Dániel Magor) asamblează un cerc pe scenă. Gestul, aparent inocent, capătă sens ulterior, când Woyzeck (Barabás Árpád) este așezat în interiorul unui cerc de către Doctor (Dunkler Róbert) pentru experimente realizate în schimbul unei sume infime. Imaginea sugerează ciclicitatea degradării și imposibilitatea evadării dintr-un sistem închis.
Contribuția luminilor, realizate de Toásó István, este esențială în construirea tensiunii dramatice. Lumina albastră, rece și glacială, domină scena în momentele în care Căpitanul (Tóth Árpád) îi adresează replici lipsite de empatie lui Woyzeck, transformând spațiul într-un teritoriu al izolării. Lumina roșie intervine în dansurile pasionale ale trădării: Căpitanul (Tóth Árpád) dansează cu Käthe (Albert Orsolya), iar Marie (Tóth Jess) cu Tamburmajorul (Wagner Áron). Roșul devine semnul dorinței, dar și al furiei acumulate, un avertisment vizual al deznodământului.
Interpretarea actorilor susține solid construcția regizorală. Woyzeck (Barabás Árpád) este redat printr-o fragilitate controlată, evitând patetismul și mizând pe acumulare interioară. Doctorul (Dunkler Róbert) compune un personaj rece, aproape mecanic, simbol al unei științe fără conștiință. Tamburmajorul (Wagner Áron) aduce energia brută a puterii instinctuale.
Echilibrul spectacolului este însă susținut în mod remarcabil de Căpitanul (Tóth Árpád) și Marie (Tóth Jess). Tóth Árpád construiește un Căpitan care oscilează între seducție și cruzime, între ironie aparent inofensivă și autoritate tăioasă, evitând caricatura și oferind personajului consistență morală. Tóth Jess propune o Marie complexă, vulnerabilă și senzuală, dar capabilă de o duritate necesară patosului. Oscilația dintre tandrețe maternă și dorință de evadare socială aduce spectacolului o doză esențială de echilibru emoțional.
Dimensiunea simbolică este amplificată de analogia maternă. Copilul, figură a inocenței, trimite discret la modelul sacrificiului creștin, dar într-o versiune lipsită de protecție sacră. Marie devine astfel o contrapondere fragilă a Fecioara Maria ca model matern. Dacă figura biblică își asumă suferința pentru a-și proteja fiul, Marie este copleșită de sărăcie și presiune socială, iar copilul rămâne expus unui destin nesigur. Diferența dintre iubirea mântuitoare și iubirea frântă de realitate conturează una dintre axele morale ale montării.
Spectacolul funcționează ca o radiografie socială lucidă. Umilința repetată, precaritatea financiară și indiferența colectivă sunt prezentate fără artificii inutile. Publicul nu primește soluții, ci este confruntat cu propriile întrebări. Cine este responsabil pentru căderea lui Woyzeck? Individul fragil sau mecanismul social care îl strivește? Cercul început în joacă de copil poate fi rupt sau suntem condamnați să-l (re)luăm la nesfârșit? (foto: Balázsi Bence) (Anca Șugar, (Re)petiția degradării – Woyzeck – kortárs ballada egy részben / Woyzeck – baladă contemporană într-un act)
Citiți mai mult pe LiterNet.ro aici
