„În spatele fiecărui Don Juan stă plictiseala, oricât de virtuos ar masca-o jocul. Plictiseala care nu cască, ci doar glumește. Se plictisește un spirit însetat de absolut și care simte că nu-l poate găsi niciodată.” /Max Frisch/
Max Frisch schițează un Don Juan complet diferit de cel pe care donjuanismul și întregul mit al lui Don Juan (seducătorul) îl înalță cu predilecție pe stindard. Asemenea omului absurd al lui Camus,care acționează neîncetat, chiar și conștient de implacabilitatea sfârșitului, acest Don Juan tânjește după absolut – deși este conștient că nu-l va atinge niciodată. Prin urmare, atitudinea sa este ușor melancolică, în care se îmbină armonios gluma, umorul, filosofia și elanul pasional.
















