Dimineața – plimbarea mea obișnuită – văd că totul este la locul lui: strada Kossuth, panorama de la poarta liceului, buticurile second-hand din piața centrală… Micul dejun este minunat, de parcă aș fi în vizită la o familie dragă, aromele și agitația din jurul meu sunt la fel.
Apoi, după micul dejun, mă confrunt cu sarcinile lăsate acasă – dar nu-mi pasă, trebuie să fiu aici, la dráMA de la Odorheiu Secuiesc! A fost o minune și până acum că a reușit să se organizeze de la an la an și să aducă spectacole speciale, dar anul acesta e o adevărată artă a iluzionismului că festivalul are loc. Clădirea teatrului este acoperită de schele, nicio persoană nu intră sau iese, mai exact, se văd muncitorii care se străduiesc, deja se vede vopseaua proaspătă pe ici și colo – toate acestea sunt grozave! – dar unde va fi atunci spațiul de joc al festivalului?
Și după cum am aflat, exact acest lucru le-a dat bătăi de cap organizatorilor, directorului Pál Nagy și echipei sale. Deși programele nu se desfășoară deloc în locurile publicate pe afisajele tipărite, grație internetului, platformele electronice sunt actualizate constant, astfel încât toată lumea ajunge unde trebuie, iar între timp putem să descoperim și o nouă față a orașului.
O nouă locație este, de exemplu, pubul „Jámbor Tehén” (Vaca Blajină), pe strada numită după poet, probabil de aceea și-a primit numele de la unul dintre versurile lui Attila József. Dezbaterile profesionale din acest an au loc aici, inclusiv în dimineața celei de-a doua zile. Discuția începe cu spectacolul trupei din Târgu Mureș, „Alaska” – la care eu nu particip, pentru că nu am văzut producția, avionul meu a avut o întârziere atât de mare încât am ajuns doar la final… Totuși eram foarte entuziasmată de noua operă a uneia dintre dramaturgele mele preferate, Elisa Wilk, regizată de Aba Sebestyén, este vorba de o piesă despre femei, iar actorii mei dragi joacă în ea… Poate o voi putea vedea cândva, undeva…
A urmat discuția profesională despre spectacolul „Am fugit în lume, dar m-aș întoarce” – e o bucurie să constat că, pe lângă cuvintele de laudă, s-au oferit și sfaturi practice, utile. Mi-au plăcut tinerii creatori pentru că actrița Anna Torner a adaptat singură pentru scenă romanul propriu, intitulat „Itt sem fogunk élni” (Nici aici nu vom trăi), și pentru că a găsit parteneri în persoana lui Berecz Boglárka, Dögei Mátyás și Vargyas Péter.
După-amiază, iar o altă locație, o descoperire a organizatorilor festivalului, impusă de circumstanțele din acest an și care s-a dovedit a fi pur și simplu minunată! Te desprinzi treptat de forfota orașului, traversezi parcul pe lângă râul Târnava Mare, intri în ștrandul acum pustiu, ajungi la un cort futurist de pe patinoarul artificial al orașului, iar în mijlocul său se află o cutie neagră – un spațiu teatral perfect.
În plus, se potrivește de minune cu tematica spectacolului 1715380.nő (1715380.ms), care abordează tema feminității și a rolurilor de gen dintr-o perspectivă neobișnuită și cu mijloace teatrale atipice. Punctul de plecare este o carte captivantă, intitulată „Egyetemista lány támogatót keres” (O studentă caută un susținător), care prezintă povestea a patru fete. Din ele s-a născut Lili, interpretată de Henrietta Csüdöm, care iese din rol și se adresează publicului. Spectacolul a fost creat de artiști tineri și nu este doar un rol provocator pentru Henrietta Csüdöm, ci și un spectacol tulburător, prin estetică, structura dramaturgică și problemele sociale ridicate. https://szinhaz.ro/esemeny/drama16-1715380-no/ Și mi-am amintit de spectacolul „Veszélyes kanyar” (Curbă periculoasă), pe care l-am văzut anul trecut, la a 15-a ediție a festivalului dráMa, în care Mira Szilágyi și colaboratorii săi au abordat aceeași temă cu o duritate similară. https://szinhaz.ro/esemeny/veszelyes-kanyar/
Rămânând la patinoar, am putut urmări un alt destin: cel al fotografului maghiar de renume mondial, Robert Capa – a cărui poveste de viață include întregul secol 20., cu Europa de Est, sau mai degrabă cu Europa, și America… Acest spectacol solo, captivant din punct de vedere vizual, a fost creat tot de artiști tineri, iar e îmbucurător să vedem că și ei preferă să se inspire din trecut. De asemenea, e vizibil că fiecare dintre spectacolele văzute până acum este rezultatul unei gândiri colective. Și, permiteți-mi o mică indiscreție, pe care formatul de blog poate o suportă: regizorul acestui spectacol este Mózes Horváth, al cărui tată este compozitorul Károly Horváth, unul dintre fondatorii Teatrului din Odorheiu Secuiesc, alături de Béla Merő, iar mama sa este originară din Odorhei. Bunica lui Mózes locuiește și astăzi aici. A fost emoționant pentru mine să mă gândesc la asta. https://szinhaz.ro/esemeny/drama16-a-szerencsejatekos/
Sper ca artiștii menționați până acum să nu se simtă jigniți dacă spun că cel mai așteptat spectacol din a doua zi a celei de-a 16-a ediții dráMa a fost producția Teatrului Örkény din Budapesta, „Karácsonyozzatok velünk, vagy ússzatok haza!” (Petreceți Crăciunul cu noi, sau înotați acasă!). Spectacolul e așteptat, am putea spune, și datorită temei sale, deoarece abordează, în parte, problema migrației din România, dar și modul în care românii percep valul de refugiați din secolul 21. Réka Kincses a scris și regizat spectacolul, care include și improvizații ale actorilor din Budapesta. La Odorhei, publicul s-a bucurat de producție nu doar pentru tema captivantă și jocul actoricesc excepțional, ci și pentru că a recunoscut în personaje oameni cunoscuți din viața publică și membri de familie. Eu însămi am avut un sentiment de rușine, pentru că ieri am ocupat un loc deși aș fi putut vedea spectacolul la Budapesta, dar, în același timp, m-am bucurat că l-am văzut aici, deoarece, potrivit colaboratorilor, spectacolul a fost complet diferit, reacțiile publicului au fost altele, iar fiecare poantă a prins. Și, desigur, mi-a venit în minte spectacolul „Migránsook” (Migranții), văzut cu câțiva ani în urmă la Odorhei, care, chiar dacă dintr-un alt unghi, a ridicat probleme similare. https://szinhaz.ro/esemeny/drama16-karacsonyozzatok-velunk-vagy-usszatok-haza/2025-09-16/
(Și, doar ca o paranteză, acest spectacol s-a jucat într-un spațiu nou descoperit, Casa de Tineret Siculus, al cărei aspect degradat s-a potrivit de minune cu povestea.)
Ca un bun final, un vers emblematic al lui Attila József, cel puțin la Odorheiu Secuiesc a devenit deja astfel:
Attila József: VACA BLAJINĂ
S-a întors cireada. La porţi vechi, betege,
vin fetițe înroșite şi se-aşezară.
Aşteaptă să sosească o singură vacă.
Fân proaspăt se rumenește în a lor iesle.
Aduce-un obol greu: multă lapte gras.
De ugerul umflat o ceaţă-i trece, nor de tăuni.
Cu picioarele aspre vine.
În loc de coarne, un talăngoi avea.
Mugind, se-opreşte-n locul său de baştină.
E mulsă acum; din iarbă rară-i vine lapte din belşug.
Şi-l dă, sărmana, lină.
Ildikó Lőkös
16 septembrie
Foto: Kelemen Kinga
